L-am gasit sub o masina anul trecut in august. Era asa mic si dragut. L-am luat acasa, l-am spalat si i-am dat mancare. Tin si acum minte ca l-am spalat cu samponul meu Alpecin. Un timp i-am zis chiar Alpecin.
Am zis sa il pastrez. Avea cam patru luni. Nu m-am gandit bine. De atunci nu am mai avut liniste. De unde sa stiu ca o fiinta asa mica si draguta poate sa fie asa nebuna. Nu ii placea sa isi faca nevoile in ladita lui. Nu. Locul lui preferat erau patul meu si covorul din camera. Nu puteai sta linistit in bucatarie fara ca el sa nu vina si sa se urce in farfuriile cu mancare. In plus la 5 dimineata era in picioare. Parca avea ceas. Si bineinteles trebuia sa ma trezeasca si pe mine odata cu el.
Prin noiembrie am gasit o familie care locuia la curte si l-am data. Ma bucur, pentru ca, familia respectiva avea doi copii mai mici care se puteau juca cu el. I-am sunat cam la doua saplatamni dupa ce l-am dat. Ne-au spus ca Bubastis le-a daramat ghivecele cu flori, le-a rupt perdeaua, a sticat covorul si a facut prin casa. :D
Acum cateva zile m-a sunat cineva sa ma intrebe daca mai am pisica. Mi s-a facut un pic dor de ea, dar nu cred ca as mai avea rabdare.
Mai jos cateva poze cu nebunul.
Ce draguta e.
RăspundețiȘtergere